 tomModeratorDin: Bucuresti
Postari: 718
|
|
Taylor
>>Relatia mea cu Tom era una de nota zece am hotarat sa inchidem trecutul undeva departe si sa ne vedem de relatie,culmea relatia noastra a fost una foarte buna ,o relatie serioasa bazata pe respect ,incredere, iubire, daruire nu ma asteptam la asa ceva din partea lui, se pare ca revistele si ziarele exagerau intr-un mod dezastruos, pe tot parcursul relatiei mi-a fost fidel cum nimeni nu poate fi ,la scurt timp presa a aflat si am fost surprinsa la reactia avuta si nu numai a presei ci si a fanilor , fanii chiar imi purtau “respect” si citeam mai peste tot ca se bucurau ca Tom a fost “pus la locul lui”.Pot spune ca aveam parte de o viata perfecta EL,Maya care crestea pe zi ce trece , totul..ne iubeam , ne intelegeam perfect …i-am cunoscut si familia Simone si Gordon sunt niste oameni deosebiti ma asteptam sa fie sceptici in ceea ce ne priveste relatia mai ales ca eu aveam un copil , insa nu a fost deloc asa sau atasat la extreme de Maya pot spune ca o adora si de multe ori ma roaga pe mine si pe Tom sa o lasam cate un weekend acolo, la scurt timp i-am daruit si eu un copil , inca o fetita Tom era in extaz, la fel si Maya si familia lui toti mai ales eu ,aveam parte de tot ce era mai bun pana intr-o zi cand am lesinat …Tom a tot insistat sa merg la doctor si asa am si facut , mi-am facut analizele si un mic consult numai ca peste cateva zile aveam sa aflu ceva infiorator.Pe cand Tom era la studio si Maya impreuna cu surioara sa la bunici( parintii lui Tom) , am primit rezultatul analizelor , nu imi era frica mai deloc, la consult doctoral a spus ca totul este ok , ca lesinul a fost cauzat din cauza hranei si ce-I drept in acea zi nu prea mancasem , insa cand desfac plicul entuziasmul imi este stricat…am cazut jos in genunghi si nu puteam crede , de ce mi se intampla mie acum asta , de ce tocmai acum.. in jur de doua , trei ore am plans repetand aceiasi intrebare de nenumarate ori.Dar am reusit sa ma si calmez..m-am ridicat si am mers in baie , mi-am facut un dus rece si am mers in pat…1000 de ganduri imi invadau mintea..asa ca am hotarat sa ma calmez din nou si sa il astept pe Tom sa ii pregatesc o surpriza…am asteptat sa vina acasa ..mi-am luat tricoul sau preferat pe mine si am asezat prin camera multe lumanari…momentul a si venit .. impreuna cu Tom am avut o noapte de neuitat ne-am iubit incontinuu , stiam ca era pentru ultima data … il strangeam in brate cum nu mai facusem niciodata.
Dimineata devreme in jurul orei 8:30 mi-am luat cateva haine si am plecat lasandu-l in dormitor singur insa inainte sa plec l-am sarutat usor, vroiam sa plec sa uit de tot de el , maya , kate(cea mica) in drmul meu am mers si pe la Simone si Gordon mi-am sarutat fetele si am plecat , erau uimiti ca am venit singura insa am reusit sa ii mint frumos, am plecat undeva departe in Asia si mi-am lasat ingerii acasa , nu ma puteam ierta insa asa era cel mai bine .In ziua aceea ma gandeam incontinuu la el mai ales la Tom oare ce reactie va avea cand va observa ca am fugit, ore copii me ice vor spune .. ma gandeam in timp ce lacrimile-mi curgeau incontinuu.<<
Tom
>>era ora 12:30 m-am ridicat repede din pat can am vazut cat e ceasul, si am mers la dush …Taylor nu era langa mine dar cu siguranta era la bucatarie ea nu e asa lenesa ca mine…insa mare mi-a fost uimirea cand am iesit din baie si Taylor nu era deloc.. am cautat-o in toata casa , nici urma de ea…instinctul m-a indreptat spre dulap ..cand l-am vazut gol parca inima mi s-a rupt. Ce dracu facuse , de ce plecase ?! eram nervos, speriat toate sentimentele ciudate ma acaparase… iau telefonul si incerc sa o sun.. nu raspune in ziua aceea am incercat sa o sun de n ori..am sunat peste tot, la toti cunoscuti insa mare mi-a fost uimirea cand parintii mi-au spus ca a trecut putin pe la ei si a plecat …spuneau ca era grabita si fericita ca a sarutat fetele si a plecat. Oare ma inselase? Oare isi batuse joc de mine? Eram devastat… am astaptat o luna un semn de la ea insa nimic…nimic… in acest timp eu am avut grija de fete , eram singur nu stiam ce sa le spun despre mama lor si asta ma omora …ma durea mereu cand o auzeam pe Kate spunand “mama” si ea nu era aici, de ce ma parasise? Nu era asa bun, parea sa ma iubeasca dar se pare ca s-a prefacut…a facut sex cu mine de ce? Ca sa-mi demonstreze cat de prost sunt , ca o face cu mine dar dupa pleaca cu altul , am fost un idiot cand m-am indragostit de ea, cand i-am crezut toate vorbele , ce bine se prefacea fericita probabil ala o satisfacea bine, mai bine ca mine..ah ce idiot sunt..
A trecut mai bine de un an de la incident dar nu a dat niciun semn de viata , era logic sa imi caut pe cineva si asa am si facut , am intalnit o fata pe nume Khloe, tin mult la ea dar nu se compara cu Taylor…ma bucur ca m-a acceptat asa cum sunt , adica cu doi copii si cu semntimentele mele inca vii pentru Taylor, deasemenea copii o indragesc mai putin Maya care ma intreaba in fiecare zi de Taylor.
Eram in bucatarie, prajindu-mi niste cartofi prajiti si asteptand nerabdator sa mananc, eram lihnit, cand Bill a intrat pe usa, trantind-o de perete:
- S-a intors Taylor
M-am uitat in continuare la el si nu am vazut vreo urma de amuzament pe fata lui, ca si cum ar fi glumit. Chiar vorbea serios.
- Nu te mint, chiar s-a intors, mi-a spus el. Du-te la ea acum, cat e singura, cred ca trebuie sa lamuriti niste lucruri.
- Ai grija de cartofi, i-am spus eu si m-am indreptat spre apartamentul ei. Aveam de gand sa ii cer niste explicatii, sa-mi spuna, odata pentru totdeauna, de ce m-a parasit. Am urcat scarile intr-o mare viteza, parca imi era teama ca daca incetinesc, voi ajunge doar in fata unei iluzii si voi afla ca, de fapt, Taylor nu a venit deloc si am avut numai o halucinatie.
Dar, cum am deschis usa apartamentului, mi-am dat seama ca tot ceea ce traiam era realitate. Am pasit usor, uitandu-ma pe rand in toate camerele: mai intai in bucatarie, unde masa era pe cale sa fie pregatita, dar nici urma de Taylor, apoi in sufragerie, unde iarasi era la fel de gol ca si in cealalta incapere.
Am continuat sa merg pana in dormitor, plin de teama si cu gandurile care-mi invalmaseau mintea, iar cand am deschis usa, era acolo.
Cea pe care o iubisem atat de mult era acolo. Si era atat de schimbata... Parul ei lung si ondulat disparuse, Taylor si-l taiase, in locul lui ramanand cel mult cinci centimetri de par, iar fata ei era palida, in ciuda machiajului. Observasem ca si slabise enorm de mult, poate chiar cincisprezece kilograme, fiindca era numai piele si os.
Nu mai era deloc cea de altadata.
Se uita la mine, iar eu la randul meu, o priveam in ochi. Ea se mira probabil de faptul ca ramasesem acelasi, numai parul imi era acelasi, dar pe mine ma uimea schimbarea ei radicala. Numai ochii ei erau la fel, plini de viata si pasiune.
Numai ei.
- De ce ai venit, Tom? imi spuse ea intr-un sfarsit.
- Trebuie sa vorbim.
- Nu cred ca avem ce sa ne spunem, zise ea indiferenta.
Ba da, avem! Crezi ca ma poti parasi si apoi sa te intorci dupa un an, considerand ca nu avem ce vorbi? Lasa-ma sa-ti spun ca gresesti foarte mult la treaba asta, Taylor! Nu plec de aici fara sa aflu asa zisele tale motive pentru care ai putut sa ma uiti! Te-ai gandit macar o data la mine, la cum ma simt eu? Te-ai intrebat vreodata "Oare ce mai face prostul ala de Tom, mai sta oare cu gandul la mine?" Pun pariu ca nu te-ai intrebat, altfel mi-ai fi dat un telefon, un singur telefon! Dar nu, tu ai preferat sa lasi totul balta, sa ma lasi sa ma intreb de ce naiba si unde anume ai disparut!
- Tom... nu a fost asa. Nu aveai de unde sa stii ce s-a intamplat, pentru ca eu nu ti-am spus nimic. Am vrut sa iti spun totul dupa ce am plecat, dar am aflat ca esti cu Sabinne si mi-am dat seama ca ai trecut repede peste plecarea mea.
- Despre ce tot vorbesti acolo? am intrebat eu confuz. Ce s-a intamplat?
- Bine, iti voi spune. Si nu imi pasa ce vei crede dupa ce iti voi spune totul, dupa ce-am trecut prin toate astea nu mai conteaza nimic. A inceput totul atunci cand am primit rezultatul analizelor pe care le-am facut doar ca mi-ai zis tu. Si atunci... am aflat ca aveam leucemie. Am vorbit cu doctorul, care mi-a recomandat o clinica, aflata la cateva sute de kilometri de aici. Am fost in tara pana acum, dar nu am vrut ca tu sa stii asta, din cauza lui Khloe. Au fost niste clipe extrem de grele, nici nu iti poti imagina prin cate am trecut doar ca sa raman in viata.
Nu am avut pe nimeni langa mine, decat pe Linda, care-si abandonase toate afacerile ca sa stea cu mine. Mi-ai lipsit foarte mult, crede-ma, au fost momente cand strigam dupa tine, Linda a cerut chiar sa te aduca la mine, dar intotdeauna am impiedicat-o. Nu puteam sa te las sa ma vezi in halul ala, pana nici eu nu ma mai recunosteam. Tratamentul m-a schimbat complet.
Ma uitam la ea si nu-mi venea sa cred ce auzeam. Din cauza asta ma abandonase? Refuzase compania mea doar din cauza ca tratamentul ii schimbase infatisarea?
Trebuia sa plec de acolo, sa-mi limpezesc gandurile, sa fiu singur...
Nu mai vorbisem cu Taylor de trei saptamani. Nu am mai avut curajul sa ii intalnesc ochii, acum ca stiam adevarul. Imi era rusine de mine, ca ma plansesem de faptul ca a plecat, cand ea traise niste clipe ingrozitoare si toate fara mine. Nu am fost langa ea sa o sprijin, sa o ajut atunci cand a avut nevoie de mine. Ceva ma impiedica sa vorbesc cu ea, stiam ca ceea ce faceam nu era deloc bine, dar eram prea las ca sa fac vreun pas.
Khloe aflase si ea de intoarcerea Helenei, dar observasem ca e foarte sigura pe situatia ei, mai ales ca stia ca nu am mai pastrat legatura cu ea.
Ma uitam pe fereastra intr-o dimineata cand am vazut-o pe Taylor intr-un magazin din fata blocului. M-am gandit ca e timpul sa las deoparte toata teama mea prosteasca si sa vorbesc cu ea, asa ca am coborat intr-o graba scarile pana la parter. Cand am iesit din bloc, ea tocmai iesea din magazin, avand in brate o punga mare cu legume, iar in mana ducea o sacosa cu paine. Observam, de la departare, ca isi mai revenise la infatisarea de altadata, exceptand parul; se mai ingrasase putin, radia a viata. Asa cum o stiam.
Am asteptat sa traverseze, insa a mai intrat intr-un magazin.
Imi alegeam deja cuvintele pe care sa i le spun, vroiam sa ii cer iertare ca nu am mai cautat-o, sa ii spun cat de mult imi lipseste si ca o iubesc ca pe nimeni alta. Iar ea avea sa ma ierte si urma sa pornim din nou pe acelasi drum impreuna, asa cum ar fi trebuit sa fie de la inceput.
Am zarit-o iesind din al doilea magazin cu o sticla de suc, pe langa celelalte pungi. A salutat o femeie, a vorbit putin cu ea, iar apoi a vrut sa traverseze soseaua.
In acel moment, timpul s-a oprit in loc pentru mine.
Tocmai cand Taylor era la jumatatea soselei, chinuindu-se sa care toate acele pungi, un nenorocit cu o masina rosie si masiva a venit din partea dreapta si neasigurandu-se, a lovit-o. Din plin.
Priveam socat si fara putere in corp cum toate alimentele din pungile lui Taylor zboara prin aer, inaltandu-se ca niste fulgi, cum sticla de suc cade langa masina, imprastiind lichidul prin toate zarile si cum masina enorma izbeste nemilos corpul Helenei.
Taylor se rostogoleste mai intai pe caroseria masinii, spargand geamul din fata, iar cand soferul pune frana (“prea tarziu”, am apucat sa gandesc), corpul ei cade inert si zdruncinat pe betonul deja incins.
Am pornit in fuga spre ea, nefiind atent la masinile care inca circulau pe banda opusa (“Nenorocitilor, cineva a fost ranit aici, iar voi va vedeti in continuare de treburile voastre?” imi spuneam indignat in minte). Inima-mi batea cu atata putere, parca statea sa-mi iasa din piept, respiram rapid si ma rugam la Dumnezeu si toti sfintii sa mai traiasca inca, da, Doamne, sa fie vie. Ajunsesem langa ea, impingandu-ma prin multimea care deja se adunase in jurul lui Taylor
A sunat cineva la Urgente? am intrebat eu panicat.
- Da, imi raspunse o voce anonima. Au spus ca trebuie sa ajunga.
- Saraca fata, atat de tanara, o auzeam pe o femeie spunand.
Ingenunchiasem langa ea si observam socat ca e plina de sange. Ii curgea din nas, gura, cap, pe bratul stang avea o taietura urata si adanca, iar partea dreapta, unde o izbise masina, era toata numai sange, julituri si taieturi.
Sufletul mi se rupea in mii de bucati vazand-o asa.
Era constienta inca.
M-am apropiat de ea, dar nu am luat-o in brate, vazusem prea multe filme in care doctorii spuneau sa nu miscam pacientul, deoarece le puteam provoca si mai multe leziuni, insa i-am luat mana intr-a mea, iar ea o stranse putin, aproape imperceptibil.
O vedeam cum incerca sa vorbeasca, cum se straduia sa scoata cateva cuvinte, tusea si o lua din nou de la capat. Ii simteam efortul pe pielea mea, parca atingerea mainilor noastre era calea prin care durerea ei se scurgea in corpul meu, atat de mult simteam cum se chinuie.
Ochii ei erau aproape inchisi, dar inca era treaza.
- Se pare ca…voi pleca si-mi…voi l ..l asa ingerii
-Nu e adevarat, Taylor, incearca doar sa stai treaza, acum trebuie sa vina si ambulanta si va fi totul bine, te rog, nu inchide ochii…
Faceam un efort nemasurabil sa fiu optimist si sa ii traspun si ei starea mea, insa ceva inauntrul meu imi spunea ca nu avea sa fie totul asa de bine precum imi doream.
Deja imi dadeau lacrimile, desi numai Dumnezeu stia cat de calm incercam sa fiu.
Lumea din jurul meu se imbulzea sa vada ce s-a intamplat, tot mai multi oameni se adunau si imi luau tot aerul iar eu imi imaginam deja Taylor ramane fara aer, mai ales ca betonul era incins la acea ora.
- La o parte, tipam eu. Faceti loc! Nu vedeti ca are nevoie de aer?
Deja incepura sa se indeparteze cand Taylor ma stranse din nou de mana.
Tom, iarta-ma ca nu…ti-am spus nimic … stiu ca…nu voi mai trai mult… te iubesc. Ai grija de copii nostril si spune-le sa ma ierte spune-le ca le iubesc enorm ..va iubesc , va iubesc. - Asculta-ma bine , ! m-am revoltat. Nu mai spune ca vei muri, caci mai ai o gramada de timp de trait, vom fi din nou impreuna si vom trai amandoi pana cand vom fi niste batranei penibili, dar numai taci, nu mai face niciun efort, ci asteapta sa vina ambulanta.
De parca tocmai mi-ar fi citit gandurile, o masina de Urgente a aparut de dupa colt, cu sirena pornita. Vreo cinci oameni coborara din ea, carand dupa ei o targa iar ceilalti alergand spre locul accidentului.
- Au mai fost si alti raniti inafara de aceasta domnisoara? intreba un paramedic anonim.
- Nu, am raspuns, ea e singura.
- Aveti grija cu ea cand o ridicati, are leziuni grave, spuse un altul.
M-au rugat sa ma dau la o parte din drum, ca sa o poata duce la ambulanta, iar eu m-am ridicat, intrebandu-i daca pot veni si eu.
- Bineinteles, insa numai tu poti intra, nu e loc pentru foarte multe persoane, imi spuse un paramedic.
Dupa ce au reusit sa o urce pe Taylor in ambulanta sis a o conecteze la niste aparate ale caror functii imi erau total necunoscute, am pornit spre spitalul de Urgente, aflat la doar cativa kilometri de locul accidentului.
Tot drumul am tinut-o pe Taylor de mana si m-am rugat sa ramana in viata, caci daca era cineva care sa merite sa traiasca, atunci era ea, caci trecuse prin atatea piedici incat ii ramasese doar viata. Imi promiteam mie insumi ca nu o voi mai lasa niciodata singura pe Taylor, numai sa ramana in viata!
La spital, au bagat-o imediat in sala de operatii, caci avea numeroase leziuni interne care nu sufereau amanare.
Doctorul aparu din sala de operatii si se indrepta spre noi, cu un chip obosit si in acelasi timp, trist.
- Ce s-a intamplat, doctore? Cum a decurs operatia? A intrebat tatal Helenei.
M-am apropiat si eu, in timp ce doctorul parea ca isi cauta cuvintele potrivite.
- Imi pare rau sa va spun, dar operatia nu a avut success.
Cuvintele lui m-au lovit ca un pumn in fata.
- Cum adica? am intrebat aproape fara glas. Ce vrei sa spuneti cu asta?
- Pacienta avea prea multe leziuni interne, a suferit in timpul operatiei o hemoragie interna, dar traumatismul cranian a fost cea mai grava problema dintre toate; pur si simplu nu am avut ce face, multe organe interne erau distruse, spuse doctoral. Chiar imi pare rau…
In acel moment, am simtit cum cerul imi cadea in cap si nu imi venea sa cred ceea ce auzeam. Nu, Taylor nu putea fi moarta, a trecut prin atatea incat nu era posibil ca viata sa ii joace o farsa asa de proasta!.
Inmormantarea a fost una simpla, la care au participat in jur de 10 persoane , fetele inca nu stiu cele intamplate si nici nu stiu cum sa le spun… timpul trece…
Mi-as fi dorit ca in acea zi fatala, in care am decis sa iti vorbesc din nou, sa vin eu inspre tine, nu sa te astept sa vii. Poate daca as fi traversat eu in locul tau, nu s-ar mai fi intamplat toata tragedia asta sau muream eu. Nu tu, care meritai cel mai mult sa traiesti dupa toate prin cate ai trecut. Se pare insa ca moartea te-a urmarit oriunde te-ai dus, iar pana la urma te-a smuls de langa mine.
Iarta-ma pentru tot ce nu am facut si invata-ma sa traiesc fara tine.
Iubeste-ma in continuare, caci in curand vom fi impreuna...
FIN. Sper ca v-a placut multumesc mult ca ati citit .. si va e dedicate voua in special cele doua cititoare fidele.
_______________________________________
Someone like you
|
|
a! Raspund speriata
si de ty si de sfarsitu' ficului.